te-am ascuns in mine

Ţi se întâmplă şi ţie să vrei să îmi spui ceva dar totuşi să te opreşti? Ţi se întâmplă să te hotărăşti în ultimul moment să-mi pui cuvintele în suflet, astfel încât să simt ceea ce vrei să-mi transmiţi? Mie da. Iar te iubesc-urile mele sunt tăcute, însă spuse.

Azi m-ai trezit cu dorinţa de a-ţi mulţumi că îmi ţii sufletul în palme. Sunt sentimente noi pentru mine. Şi plăcute. Şi mişto. Şi e grozav când mă alini cu căldura ta, când mă tachinezi şi mă faci să râd. E şi mai plăcut că mă accepţi aşa cum sunt şi că mă îmbrăţişezi fără să ţi-o cer.

Şi uite că mă entuziasmează gândul că ai năvălit în viaţa mea, că în fiecare zi creşti în mine o iubire care mă copleşeşte, că ai răbdare cu mine şi că eşti atâââât de înţelegător. Sunt oameni care doar tac împreună. Îi simt discreţi dar ştiu că mă urmează în tăcere. Eu sunt omul care iubeşte cuvintele, sunt femeia care le-ntoarce pe toate părţile până le dă forma care-i place. Dar nu vorbesc nici eu chiar tot timpul. Uneori mai şi respir.

Şi-mi dă putere felul în care ştii să-mi dăruieşti ceea ce aştept,  printr-un gest, un rând sau un cuvânt, un zâmbet, o vorbă, şi un strop de speranţă. Iar eu…aştept cuminte soarele în fiecare dimineaţă şi-ţi trimit o rază caldă.

Te-am ascuns în mine şi nimeni nu va şti unde te-am ascuns. Iar eu zâmbesc tăcut în sinea mea. Seara, când dau jos haina prăfuită de gânduri, când mă dezbrac de mine, rămân dezgolită şi simt cum îmi curgi uşor prin gene. Noaptea, mă învelesc cu aripile iubirii tale şi mă-nfior de câte ori îmi picuri în suflet câte un strop de tine…

 ps: n-am reuşit să-i fac poză din spate, că n-a vrut. dar nici eu.